“La Borleşti, să daţi de veste, oamenii sunt de poveste!”

… Asta a fost una din strigăturile rostite ieri, pe scena Zilelor Comunei Borleşti de îndrăgita cântăreaţă de muzică populară Margareta Clipa.

Artista s-a simţit atât de bine în mijlocul borleştenilor veniţi la sărbătoarea comunei încât a cântat, a jucat, a făcut fotografii “fără număr” şi cu spectatorii şi cu autorităţile, a dat autografe… Într-un cuvânt i-a încântat pe cei prezenţi cu felul deschis de a fi, fără fiţele cu care mai defilează unele vedete.

De fapt, tot spectacolul celei de a doua zile (manifestările au început de sâmbătă) a fost unul care a fost pe placul publicului, mai ales că a fost gândit de primarul Vasile Puică şi colaboratorii săi în aşa măsură ca să mulţumească fanii tuturor genurilor muzicale. Nu au fost omise nici alte activităţi sportive sau culturale şi nici recunoştinţa arătată bătrânilor din comunitate, fiind premiate, ca de obicei, cuplurile ajunse la jumătate de veac de căsnicie.

După ce sâmbătă au urcat pe scenă Lotus, Costin Teodor Țurcanu si Georgiana Axinte, duminică, voia bună a fost asigurată de Margareta Clipa, Anișoara Puică, Andreea Bănică și Mihaela Gurău, fanfara de la Valea Mare, Narcotic Sound dar și ansamblul Floricică de la Munte al Centrului pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare Neamț.

Iar la lăsarea întunericului, recitalul extraordinar oferit de Gheorghe Gheorghiu a fost parcă concluzia unei manifestări de o deosebită ţinută artistică.

“Suntem la a doua ediție a zilei comunei și vreau să vă spun că avem doar gospodari aici, la Borlesti. Vreau să încep prin a-i felicita pe toți borleștenii si să le urez, înca odată, sănătate și putere de muncă. Am început sărbătoare încă de ieri, când au avut loc mai multe competiții sportive dar și cantecul și dansul, pe scenă urcând mai multe formații. O surpriză, ne-a făcut primarul din comuna Rozeni, din Moldova. Cu ei ne-am înfrățit anul trecut, iar acum au venit cu o formative foarte frumoasă care ne-a căntat și încântat. Ne-am lăudat astăzi, pe scenă, cu copiii nostri! Avem tineri talentati dar și olimpici naționali la limba română și am ținut să îi avem aici, să îi felicităm. De asemenea, am premiat și echipa de fotbal câștigătoare, cu un butoi cu bere. Am o colaborare foarte bună și țin să le mulțumesc tuturor colegilor mei dar și directorilor de școli, cu acre aici, la Borlești, chiar facem treabă”, a precizat primarul Vasile Puică.

Demnitari primiţi cu pâine şi sare

Gazdele de la Borleşti au întâmpinat aşa cum se cuvine pe toţi spectatorii, pe toţi oaspeţii veniţi din alte localităţi. Şi artiştii parcă ar mai fi vrut să rămână după ce îşi susţineau recitalurile şi acelaşi sentiment l-au avut şi demnitarii care au trecut să-I salute pe borleşteni.

Senatorul Emilia Arcan şi vicepreşedintele CJ Neamţ, Laurenţiu Dulamă au fost surprinşi plăcut, fiind întâmpinaţi cu pâine şi sare de către primarul Puică şi ajutoarele sale întru organizare.

“Sunt fericită să fiu alături de dumneavoatră aici, la Borlești. Permite-ti-mi să vă transmit un mesaj din partea președintelui Consiliului Județean, Ionel Arsene, un mesaj de prețuire pentru dumneavoastră, oamenii de aici din Borlești. Și dumneavoastră domnule primar și consilierii locali vreau să vă adresez felicitări pentru ceea ce reprezentați dumneavoastră pentru comună. Este extraordinar să veniți în fața locuitorilor și să vă prezentați cu proiectele pe care le aveți la nivel de comunitate, în tot ceea ce înseamnă infrastructură, calitatea actului sanitar, de învățămînt, de cultură și pentru faptul că vă aplecați asupra tuturor problemelor din comunitate. Pentru toate acestea va felicit și vă transmit din adâncul sufletului mulți ani fericiți și să aveți grijă de oamenii aceștia, pentru ca ei sunt cei care v-au dat votul ca să îi reprezentați aici. Să aveți o zi minunată, o sărbătoare frumoasă, în compania muzicii, a artiștilor și a autorităților locale”, le-a transmis, de pe scenă, senatorul Emilia Arcan celor prezenţi.

“Stimați locuitori ai comunei Borlesti, din partea conducerii Consiliului Județean Neamț, a consilierilor județeni, dar și din partea mea, vă transmit urări de sănătate, distracție plăcută și un gând bun acum, la ceas de sărbătoare. Vă mulțumesc pentru invitație și vă spun La mulți ani!”, a fost salutul vicepreşedintelui CJ Neamţ, Laurenţiu Dulamă.

Deşi consilier judeţean PNL (adică în opoziţie cu PSD-ul primarului Puică), borleşteanca Gabriela Banu a fost şi ea prezentă la manifestare şi invitată de primar să se şi pozeze împreună.

“Ne bucurăm că și în comuna noastră este o tradiție organizarea zilelor pentru ca aici, în comuna noastră, una dintre cele mai mari din județul Neamț sunt foarte mulți cetățeni gospodari, oameni deosebiți, care chiar se bucură că au ocazia să-și sărbătorească ziua lor. Avem multe lucruri și în același timp mulți oameni cu care să ne lăudăm. Indiferent pe unde au ajuns, borleștenii s-au întors acasă și spun cu mândrie că rădăcinile lor sunt aici, iar ceea ce au realizat, este și datorită educației și formării pe care au obținut-o aici, în această localitate. Eu cel puțin, sunt mândră că sunt formată aici, m-am întors pe meleagurile locale și voi îmbătrâni aici. Le urez borleștenilor să fie sănătoși, să aibă speranța că împreună facem ca această comunitate să înflorească și să nu uite să se iubească și să se prețuiască”, a declarat Gabriela Banu.

Şedinţă foto: “Să ne vadă lumea în Vestea!”

La astfel de manifestări, artiştii sunt asaltaţi la coborârea de pe scenă de către fanii care vor să vâneze un autograf sau o fotografie împreună cu idolul lor. Aşa s-a întâmplat şi la Borleşti dar elemental de noutate a fost că mulţi localnici, tineri sau în vârstă îşi doreau şi o poză cu primarul. Şi s-a mai întâmplat ceva interesant: unii borleşteni, cititori fideli ai acestui site, au stârnit o adevărată şedinţă foto atunci când fotoreporterul a fost prezent în zonă, argumentul fiind „Aveţi poze foarte faine în site la dumneavoastră, să ne vadă lumea ăi pe noi, cei din Borleşti, în Vestea”. Şi în această horă a unei inedite şedinţe foto s-au prins, deopotrivă, artişti, demnitari, simpli cetăţeni.
Cum să refuzi aşa ceva?

Evident că un articol de presă nu are cum surprinde întreaga atmosferă şi trăire de la o astfel de sărbătoare, întinsă pe parcursul a două zile.

Au mai rămas multe neprinse în acest text. Dar vom mai reveni măcar cu o ştire, cea referitoare la cupa de fotbal organizată sâmbătă…

D.V.

 

One thought on ““La Borleşti, să daţi de veste, oamenii sunt de poveste!”

  1. puica ai fost subtirel la a -2-a serbare din prund de la luntraru.mai intai nu ai mai fost sustinut politic fiindca nr.1 nu te-a bagat in seama.cred ca nu ai trecut la pmp sa te lauzi cu dulama.doamna arcanu fiind in vacanta se tine de petreceri si a venit si pe la tine.dar nu inteleg cum de nu te-a onorat cireasa de pe tort.deci prietenul tau gheorghiu nu tea bagat in seama.incolo daca totul a decurs dupa planul conceput de tine si avizat de uca inseamna ca lumea a fost linistita.te felicit ca ai reusit sa-l aduci pe ghita dandu vornicul de la nunti, si sa faci din el vedeta.,incolo multa sanatate si sa ne incurci cat mai putin.poate da dumnezeu si te linistesta inalta curte.