Iulian Bulai își ține jurnalul activității din Parlament


Deputatul USR de Neamț Iulian Bulai își ține foarte strict evidența activității din Parlamentul României. Potrivit propriilor afirmații făcute astăzi, la deschiderea biroului parlamentar din Piatra Neamț, în cele cinci luni de activitate Bulai a adunat 180 de acțiuni.
Cred că sunt singurul parlamentar care-și monitorizează atât de strict propria activitate. Din cele 180 de acțiuni întreprinse în calitat de deputat, am avut 22 de întrebări și interpelări adresate inclusiv primului ministru, șapte declarații politice și tot atâtea amendamente depuse la bugetul de stat, în debutul sesiunii parlamentare. Niciunul dintre ele nu a trecut, însă, de majoritari”, a precizat Iulian Bulai.
În același context, deputatul a vorbit și despre proiectele legislative pe care le pregătește pentru perioada următoare. Astfel, el a menționat despre intenția de a iniția un proiect privind legea patrimoniului local și un al doilea care să vizeze transparența bugetară. De altfel, în privința transparenței Bulai a oferit în urmă cu câteva luni un exemplu, când chiar după ce a încasat primele venituri în calitate de parlamentar le-a și făcut publice.
Totodată, deputatul USR a ținut să menționeze și faptul că partidul pe care îl reprezintă se bucură de o mare popularitate în mediul rural. În acest sens, Bulai a precizat că peste 40 la sută din voturile obținute de partid în Neamț la alegerile din iarna trecută au venit de la sate.
Acestea au fost doar o parte din declarațiile pe care demnitarul le-a făcut astăzi, cu prilejul inaugurării biroului parlamentar din Piatra Neamț. Situat la etajul al treilea al mall-ului de lângă Piața Centrală, acest birou este al doilea deschis într-un oraș din județ, după cel de la Roman.

3 thoughts on “Iulian Bulai își ține jurnalul activității din Parlament

  1. In opozitie e foarte simplu:te dai artist si clantani prin gard!As fi fost curios sa-l vad pe dl. Bulai si pe colegii lui ce ar fi in stare sa faca la guvernare,

  2. Asta e o specie foarte periculoasa:un demagog , combinat cu tupeu maxim si incompetenta desavarsita!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *