Ioan Asaftei şi-a luat mobilier nou la PLR: pe Iulian Luca!

Preşedintele PLR Neamţ l-a avut alături de el, la ultima conferinţă de presă, pe politicianul pietrean Iulian Luca. Nu ca partener în susţinerea comunicării cu simpatizanţii PLR (câţi or fi la Neamţ) ci pe post de mobilier.

Ca şi altădată când mai avea 2-3-4 colegi care nu deschideau gura ci erau aşezaţi ca să dea bine imaginea liderului Asaftei în cadru, şi acum, Iulian Luca îşi poate trece în CV că a participat la o conferinţă de presă alături de şeful său care nici nu l-a prezentat (cutumă de eleganţă) şi nici nu i-a dat cuvântul să spună măcar două vorbe.

Altfel spus dar absolut real, Luca a participat la conferinţa de presă pe post de mobilier. De scaun. De zugrăveală…

plr (1)

Şi el, ca şi reprezentanţii mass-media (vestea.net nu a fost invitată – nu-I nici un bai! – pentru că ultima oară am parasit acţiunea care nu mai avea loc pentru că iar întârzia gazda Asaftei), a avut de ascultat, timp de trei sferturi de oră, un discurs coleric al liderului PLR Neamţ în care (ca într-o ciorbă servită la restaurant) au fost puse o grămadă de subiecte “locale”: presa, puterile ]n stat, CSM, CSAT, lupta anticorupţie, perioada neagră a băsismului, lupii din PDL, PMP şi din Forţa Civică.

Inspirindu-se din când în când din nişte foi pe care le avea în faţă (ori speech pregătit ori “punctaj” primit de la Centru), Asaftei a recitat poezia lui Tăriceanu cum că Senatul nu l-a apărat de Justiţie pe Şova, că doar tovarăşul lui Ponta poate fi cercetat şi fără să fie arestat, blablabla…

Şi tot acest discurs patetic a fost presărat cu epitete colorate, a la Vadim, încă o dovadă că perioada în care Asaftei a fost şi pe la PRM a lăsat urme…

Ce a făcut “mobilierul” Ioan Luca în timp ce şeful său cuvânta? Ca tot românul plictisit şi amorţit (vezi galeria foto de mai jos), a făcut feţe-feţe, se fâţâia omul pe scaun, s-a tot scărpinat, ba la nas, ba la ureche, ba la gură, ba a pus braţele încrucişate, ba a încrucişa degetele. O grămadă de gesturi care îi arătau, cum ar spune specialiştii în limbaj nonverbal, starea de maxim “confort psihic”.

Această ultimă conferinţă de presă a lămurit pe deplin trendul PLR la Neamţ. Dacă Ioan Asaftei le recită şi membrilor de partid, cu copy-paste, ceea ce spune Tăriceanu la TV cu o săptămână înainte (ba, de 3-4 ori, să priceapă tot prostul) e clar că oamenii vor da năvală să se înscrie în PLR Neamţ, să savureze astfel de discursuri măreţe…

Daniel VINCA / sursa foto: capturi imagini youtube

2 thoughts on “Ioan Asaftei şi-a luat mobilier nou la PLR: pe Iulian Luca!

  1. H XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
    XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX
    XXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXX !

    Admin: valabil si pt Diana si pentru alti postaci – inainte de a comenta, vedeti care e subiectul articolului (langa formularul de comentarii chiar este si o explicatie pe care o pot pricepe si elevii de clasa 1). In caz de nevoie, apelati la un traducator, daca nu pricepeti. Cui nu-i convin regulile, sa comenteze pe site-ul de la partid sau cand prinde afise in pioneze! 🙂 🙂 🙂

  2. Nu as fi crezut ca se poate asa ceva. Dar am vazut si filmarea difuzata de concurenta. Omul ala care vorbeste parca e la desene animate, e incoerent, se mai inspira din copiutele din fata lui si apoi vorbeste ca un guru ca un prezicator. Unde l-au gasit cel care l-au pus sef peste un partid? E dus rau saracul de el…

Comments are closed.