Între noi, moldovenii… / Dacă e joi, e Şerban Strătilă

Astăzi are loc la Piatra Neamț o ședință comună a guvernelor României și Republicii Moldova, un eveniment important în plan mediatic și, poate , chiar în plan instituțional.

Nu vreau să folosesc acest prilej pentru a scrie mesaje patriotarde răsuflate , ci pentru a evidenția câteva aspecte  din relația celor două state surori care ar putea fi îmbunătățite fără prea mare efort.

Știm cu toții, inclusiv vecinii din est, că noi , moldovenii, ne tragem cu toții de la Dragoș Vodă și suntem urmașii lui Ștefan cel Mare și Dimitrie Cantemir. Evident, vorbim aceeași limbă română , chiar dacă unii se încăpățânează, din motive pur politicianiste, să susțină că au învățat în casa lor limba moldovenească.

Câteva sute de mii de cetățeni moldoveni dețin și cetățenia română, beneficiind de o lege bazată mai mult pe considerente emoționale și electorale decât pe rigoarea europeană.Adevărul este că doar o mică parte din cetățenii moldo-români trăiesc în România  și sunt implicați în dezvoltarea societății noastre, în special în domenii ca medicina și învățământul. Ceilalți cetățeni moldoveni posesori de pașaport românesc se află la muncă în Europa ori trăiesc în Moldova cu gândul la plecare , după exemplul – nefericit, aș spune- al fraților din România.

De-a lungul ultimilor ani s-a încercat în mai multe feluri apropierea celor două state surori, dar , dincolo de bunele intenții ale politicienilor (dacă or fi fost) și de dorința sinceră a cetățenilor ambelor țări de a se cunoaște mai bine și de a lega prietenii și afaceri, măsurile concrete sunt departe de așteptări. Sigur, au existat donații de cărți și microbuze, s-a construit o conductă pentru gaz metan, s-au mai deschis câteva puncte de frontieră, iar mii de elevi și studenți din Republica Moldova au primit burse de studii în România.

A existat chiar un ajutor financiar pentru Republica Moldova, deși s-a încercat, într-un mod nepotrivit , condiționarea lui de instaurarea unui anume guvern la Chișinău. De altfel, ne asemănăm cu frații noștri de peste Prut și la situația politică, conflictul între președintele  și guvernul fiecărei țări fiind de notorietate.

Fiindcă astăzi avem la Piatra Neamț personalități cu putere de decizie, mă opresc aici cu generalitățile și vreau să sugerez ambelor delegații o măsură care ar contribui, cred eu,  mult mai mult la strângerea relațiilor bilaterale și la apropierea cetățenilor celor două state. Este vorba de un lucru foarte simplu, și anume asigurarea unui tranzit civilizat prin punctele de trecere a frontierei comune, în special în sensul spre România.

Este incalificabil ca , la 10 ani de la intrarea în Uniunea Europeană, polițiștii de frontieră și vameșii români să mai aibă manifestări demne de omologii lor din regimul comunist.

Am avut un sentiment de „deja vu” (unul neplacut), văzând cum domnii polițiști stăteau pitiți la cafele și țigări ori se hlizeau în cursul ritualului „schimbului de tură”, în timp ce sute de oameni, inclusiv mame cu copii mici, stăteau de ore întregi în mașinile încinse de căldură. Când erau interpelați de oameni pentru a-și face datoria cu operativitate, acești domni și doamne, bine plătiți și echipați de statul român, binevoiau, în cel mai bun caz, să mormăie ceva și să se miște alene să mai ia pentru scanare câteva pașapoarte. În alte situații, nici nu se sinchiseau de cozile imense ori găseau drept vinovați pe colegii lor vameși pe care îi apucase, chipurile, în mod subit excesul de zel!

E adevărat că și controlul vamal are aspecte de-a dreptul ridicole, „victime”  predilecte fiind cetățenii moldoveni aflați în tranzit. Aproape invariabil, microbuzele cu pasageri sunt controlate „la sânge”, călătorii fiind debarcați împreună cu toate sarsanalele aferente,  vameșii „vigilenți” oprind parcursul european  al bidoanelor cu vin de casă ori al sacilor cu gogoșari. La o singură astfel de operațiune, o bandă de tranzit este blocată timp de 35-40 de minute, efectul fiind lesne de imaginat. De același tratament umilitor „beneficiază” și moldovenii care se întorc la muncă în străinătate, dar și cetățenii români ce se întorc acasă : doamnele sunt controlate în poșete, iar mașinile sunt verificate cu lanterna pe sub bord, nu cumva să fi cumpărat cineva mai mult de două pachete de țigări sau două sticle de votcă ori de coniac „Divin”.

Cu jumătate de gură, și vameșii se plâng de ritmul colegilor lor polițiști pe care îi invidiază pentru salarii și pentru turele de numai 4 ore, iar toți laolaltă se tem de „acoperiții” și agenții provocatori, care au decimat practic personalul vămilor românești pentru infracțiuni mai mult sau mai puțin dovedite.

Nu mai vorbesc de aspectul mizerabil al punctului de frontieră de la Albița (partea românească) și de dezorganizarea și delăsarea care par să se fi instalat acolo. E drept, uneori, mai apare câte o persoană cu inițiativă de la poliție sau vamă care  din conștiință sau de rușine mai încearcă să fluidizeze tranzitul, dar asta nu schimbă fondul problemei.

Nici în partea moldovenească lucrurile nu sunt perfecte, oamenii trebuie să treacă pe la vreo trei ghișee pentru a intra în posesia unei „vignete”.Parcă, în timp, se simte oarece îmbunătățire, deși nici polițiștii și vameșii moldoveni nu sunt total scutiți de efectele apăsării caschetei pe creștet.

Eu cred că nu ar costa mai nimic să se organizeze un control comun al pașapoartelor și chiar unul vamal, în așa fel încât oamenii să nu stea de două ori la coadă pentru același lucru.

Dacă acest lucru e mai complicat, e foarte simplu de stabilit la intrarea în România un spațiu separat pentru autovehiculelele supuse controlului vamal „amănunțit” , astfel încât să nu se blocheze benzile de tranzit.Totodată, controlul ar trebui să se facă aleator, prin sondaj ori ca urmare a  sesizărilor, nu mașină cu mașină, mai ales în cazul cetățenilor români care se întorc în propria țară.

Sunt convins că un tratament civilizat pentru cetățenii moldoveni în vămile românești ar contribui mult mai mult la creșterea încrederii față de statul român și față de Uniunea Europeană decât conductele de gaz și mesajele siropoase despre unire.

Oricât ar vrea, România nu va putea concura cu  Federația Rusă la prețul gazului metan, dar respectul și aprecierea sinceră  pentru cetățenii moldoveni, indiferent de etnie, pot fi pilonii pentru construirea unei relații trainice și sănătoase ,dincolo de conducerea vremelnică a celor două state românești.

Sigur, reciprocitatea este obligatorie, dar eu cred că noi, românii din dreapta Prutului, trebuie să fim primii care așezăm lucrurile în matca lor firească.

Poate că astăzi , în ședința comună a celor două guverne, se vor lua în discuție și aspectele sesizate de subsemnatul fiindcă, în mod sigur, ele sunt cunoscute de oficiali, deși poate nu „de la firul ierbii”.

Sincer, m-aș bucura foarte mult să se facă ceva pentru „europenizarea” vămilor românești fiindcă eu cred că poarta de intrare a unei țări spune foarte mult despre țara respectivă. De multe ori, spune totul….

Şerban STRĂTILĂ