Gura lumii la înmormântarea lui Marius Săndulache: Se încearcă mușamalizarea unor lucruri? FOTO

Zeci de colegi, profesori, prieteni, apropiați și vecini ai lui Marius Săndulache, seminaristul înecat în Bistrița – l-au condus pe ultimul drum pe tânărul de 18 ani. Ceremonia a fost una de dimensiuni reduse – o slujbă scurtă oficiată de patru preoți – date fiind circumstanțele care l-au condus pe elevul de la Seminarul Teologic din Piatra Neamț la decizia de a încheia socotelile cu viața.
De dimensiuni mult mai mari este, însă suferința părinților tânărului care, înecați de lacrimi s-au văzut puși în cumplita postură de a-și duce la groapă singurul copil.
O serie de întrebări vin din rândul celor care s-au arătat uimiți de faptul că doar patru colegi de-ai lui Marius Săndulache au fost prezenți la înmormântare. Surse neoficiale au precizat că această măsură ar fi fost impusă de conducerea Seminarului. „Cum să împiedici pe cineva să fie alături de familie, la căpătâiul celui decedat? Oare se încearcă mușamalizarea anumitor lucruri? Dumnezeu știe! Până la urmă, aici vorbim de religie, de nimic altceva. Era normal ca la înmormântare să fie prezenți colegii lui Marius, seminariștii”, a spus o persoană care s-a recomandat a fi absolvent al Seminarului Teologic de la Piatra Neamț.
Din spusele celor prezenți la înmormântare, familia ar fi încercat să obțină aprobarea de la mai marii bisericii pentru a putea intra cu sicriul în biserică, însă a fost refuzată.


De altfel, toți cei care au fost prezenți la trista ceremonie au avut doar cuvinte de laudă la adresă lui Marius Săndulache. „Dintotdeauna a fost un elev foarte bun, cel mai bun, un om extraordinar . . . Este o adevărată pierdere, pentru toți cei care l-au cunoscut. Mi-a fost elev aici, în comună, în clasa a VIII-a. Un copil excepțional, care promitea enorm de mult. Păcat, mare păcat!”, a spus profesorul de limba română Ciprian Diaconu.
Aceleași vorbe de bine le au și vecinii, dar și toți cei ce l-au cunoscut sau doar au avut tangență cu el. „Niciodată nu a supărat pe nimeni, era un băiat atât de respectuos și cuminte. Încă nu-mi vine să cred că s-a putut întâmpla o asemenea nenorocire”, spunea printre lacrimi una din vecinele tânărului.
Dincolo de orice zvonuri și speculații, rămâne certitudinea dispariției premature a unui tânăr care ar fi trebuit să îmbrace haina preoțească. Din motive cunoscute cel mai bine doar de el, acest lucru nu s-a mai întâmplat.
Marius Săndulache a fost dat dispărut pe data de 17 noiembrie, iar sâmbătă dimineață, la exact o lună distanță, cadavrul său a fost găsit în zona Reconstrucția, după ce nivelul apei a fost redus cu un metru și jumătate.
Tânărul a fost înhumat la cimitirul din centrul comunei natale, Mărgineni.

Alex SÎRBU

Comentariul dvs a ajuns in cutia postala a administratorului. Urmeaza sa fie supus moderarii...