Funcţie de consolare: Dulamă, ales preşedinte PMP Piatra Neamţ!

După ce într-un an de zile a încasat lovituri în serie de la propriul partid sau de la foştii colegi de alianţă (pierderea funcţiei de preşedinte PMP Neamţ sau a atribuţiilor de vice la CJ Neamţ), Laurenţiu Dulamă a obţinut vineri un premiu de consolare, fiind ales ca preşedinte PMP Piatra Neamţ (funcţie pe care a girat-o în ultimul timp ca interimar).

Cititi si: Vicele Dulamă de la CJ, lăsat fără şofer şi maşină de serviciu! Atribuţii de „ascuţit creioane
Dulamă face haz de necaz: Arsene îmi va schimba iar biroul când îşi va da seama că la etajul 4 sunt evident deasupra lui… 
Unii liberali au pus la punct „Strategia de la Durău”! Foto 
Dulamă şi PMP, morală şi ironii şi de la PNL pentru jocul la două capete

„Adunarea Generală a Organizației Partidul Mișcarea Populară Piatra Neamț, și-a ales conducerea pentru următorii 4 ani.
Cu un număr de 93 de voturi pentru, 27 împotrivă și 19 anulate, dintr-un număr valabil exprimat de 139 de voturi, a fost ales președinte Dulama Laurentiu – Amedeo, vicepreședintele Consiliului Județean Neamț. De asemenea, a fost ales cu majoritate de voturi și Biroul Executiv Local având în componența sa 23 de membri”, anunţă PMP.

 

După cum se observă şi din fotografiile care însoţesc articolul, PMP-iştii au avut invitaţi şi de la alte forţe politice de dreapta, cum ar fi Cristian Tomuleţ, preşedintele PNTCD Neamt. A surprins prezenţa unui reprezentant de la PNL, deşi invitaţia a fost făcută. Cei de la PNL s-ar fi scuzat invocând propria şedinţă de Comitet Judeţean Executiv de la Durău numai că, din fotografiile publicate de Vestea de la reuniunea liberalilor se vede că de la Piatra Neamţ au fost prezenţi doar consilierii Muscalu şi Teodorescu. Restul membrilor din Biroul Local PNL Piatra Neamţ (cu primarul Dragoş Chitic în frunte) nu au fost la şedinţa PNL de la Durău, deci un reprezentant PNL Piatra Neamţ ar fi putut onora invitaţia PMP-ului lui Dulamă. Nu a fost să fie deşi, în ultimul timp Dulamă a devenit încasator (vezi retragerea atribuţiilor de către preşedintele CJ Neamt) tocmai din cauza alianţei PMP cu PNL.

Cititi si: Vicele Dulamă de la CJ, lăsat fără şofer şi maşină de serviciu! Atribuţii de „ascuţit creioane
Dulamă face haz de necaz: Arsene îmi va schimba iar biroul când îşi va da seama că la etajul 4 sunt evident deasupra lui… 
Unii liberali au pus la punct „Strategia de la Durău”! Foto 
Dulamă şi PMP, morală şi ironii şi de la PNL pentru jocul la două capete

D.V.

2 thoughts on “Funcţie de consolare: Dulamă, ales preşedinte PMP Piatra Neamţ!

  1. Dulamă este nimicul de pe colivă …! Ducă-se cu noaptea! Mai are o șansă să se salveze ca om, să se dezică de șleahta care l-a folosit, în care e un slugoi ordinar. Dar nu o va face, e prea tâmpit ca să aibă personulitate.

  2. dar ce nu stiti voi este si faptul ca dulama la adus sa candideze ca secretar la municipiu pe nimeni altul decat seful pietei centrale vali matzu! interesant nu>1 numai ca o parte dintre pmpisti nu au fost de acord, iar matzu nu a prins loc nici in biroul municipal! asta da troc frate!!!