Fratele lui Petru Enache intră în pământ cu o dramă ca-n filme! Fiica i-a fost ucisă de fostul ginere iar cei 3 nepoţi…

Fostul primar al comunei Bozieni, Constantin Enache va fi înmormântat marţi în cimitirul din satul Crăieşti, după slujba cuvenită care va avea loc la Biserica din comunitate. Titi Enache (cum îi spuneau cumoscuţii) duce cu el în pământ nu doar o viaţă plină (a decedat la 89 de ani), nu doar o îndelungată experienţă administrativă din vremea comuniştilor (a fost primar, până la Revoluţie, timp de 38 de ani), nu doar legendele şi controversele legate de fratele său (cunoscutul activist PCR, Petru Enache) ci şi o altă dramă a familiei.

Nimic nu e mai crunt pe lumea asta decât ca un părinte să-şi înmormânteze propriul copil şi această nedorită experienţă a trăit-o, în 1987, şi fostul primar de Bozieni, cu câteva luni înainte de a muri, în condiţii încă meelucidate pe deplin, şi Petru Enache.

Cititi si: A murit fostul primar de Bozieni, Constantin Enache

Revenind la fiica primarului, aceasta a fost ucisă chiar de soţul ei, ginerele primarului. A fost vorba de o crimă conjugală, ucigaşul declarând în anchetă că motivul pentru care a băgat cuţitul în mama propriilor copii a fost pentru că aceasta îl înşela. Ar fi fost vorba de un amant mult mai în vârstă decât femeia iar criminalul i-ar fi prins în fapt…

Până la crimă, fostul primar a fost nevoit să facă numeroase drumuri de la Bozieni la Roman (unde locuiau fiica şi ginerele) pentru a calma scandalurile conjugale. Se întâmplau asfel de lucruri chiar şi noaptea şi Constantin Enache era sunat ba de fiica sa, ba de unii lucrători din Miliţia Roman care ştiau puterea lui Petru Enache şi nu ştiau cum să procedeze ca să fie mai bine. Ba s-a întâmplat, după cum spun martorii acelor vremi, ca atunci când ajungea primarul în bloc, ginerele să fugă pe geam, de câteva ori.

După crimă, asasinul a fost condamnat la vreo 20 de ani de puşcărie (a ieşit după vreo 10 ani şi a început o nouă viaţă, la Iaşi, rupând total legătura cu judeţul Neamţ). În urma femeii îngropate au rămas atunci 3 copii. Cei 3 au fost infiaţi de bunicul primar şi de soţia acestuia.

Cititi si: A murit fostul primar de Bozieni, Constantin Enache

Revoluţia a clătinat de tot castelul vieţii lui Constantin Enache. Şi-a pierdut funcţia de primar, după câţiva ani a murit şi soţia sa şi nici cei 3 nepoţi nu au reprezentat pentru el o împlinire. Ba chiar nepotul  care purta cunoscutul nume de Petru Enache a devenit un abonat la rubricile de scandal din presa locului…

Ultimii ani din viaţă au fost trăiţi de fostul primar mai mult în singurătate. Şi poate au fost momentul în care a reflectat la epoca de altădată. Provenea dintr-o familie în care tatăl a fost dascăl dar evoluţia politică a fratelui mai mic, Petru (născut în 1934, Constantin fiind născut în 1928) a fost o rampă de lansare nu doar pentru rude ci pentru mulţi tineri din comună. Fiii fostului dascăl s-au declarat cu toţi atei şi comunişti convinşi şi astfel Constantin – un banal agricultor de la ţară – avea să fie numit primar prin anii 50. Avea doar Şcoala Generală făcută, liceul l-a urmat la seral în ultimii ani de mandat, la mijlocul perioadei anilor 80.

Pentru că era fratele lui Petru Enache, un om atât de apropiat (în vremurile bune) de cuplul Ceauşescu, şi Constantin era fie respectat, fie foarte temut în zonă. „Era un fel de spaima judeţului, a zonei, se temeau de el chiar şi activiştii de la Roman. Nu era bine să ai divergenţe cu unul care oricând îl putea suna pe frate-su care era în conducerea centrală a PCR. La discuţii din astea mai în cerc închis, Titi se şi lăuda că dacă telefon la Petru îi schimbă pe toţi activiştii mari, de la Roman până la judeţeana de partid”, rememorează un martor.

Şi chiar de ar fi doar o legendă, un sâmbure de adevăr există, confirmat fie şi de faptul că unii oameni din Neamţ (mai ales din Bozieni şi zona Roman) aminteau cum au fost ajutaţi în carieră sau încurajaţi măcar de către cel mai puternic om dat vreodată de comuna Bozieni, de Petru Enache. Unul din cei care vorbeau elogios de fostul activist de top este chiar Culiţă Tărâţă (fost deputat şi fost preşedinte al Consiliului Judeţean) care a şi botezat pe unul din copiii femeii ucise, chiar pe cel cu numele de Petru Enache.

Cititi si: A murit fostul primar de Bozieni, Constantin Enache

Cert este că toată această poveste dramatică de viaţă a fostului primar de Bozieni intră mâine în mormânt, odată cu el.

Daniel VINCA / foto: mesagerulneamt.ro, viatamedicala.ro

 

 

 

 

2 thoughts on “Fratele lui Petru Enache intră în pământ cu o dramă ca-n filme! Fiica i-a fost ucisă de fostul ginere iar cei 3 nepoţi…

  1. STIMATE DOMNUL DANIEL VA MULTUMESC SINCER DE INFORMATIA DATA ,DEOARECE EU SUNT UN EMIGRANT CE AM EMIGRAT LEGAL IN FRUMOASA SI INDEPARTATA AUSTRALIA . ERAM INTERESAT SA MAI STIU CEVA DESPRE NENEA TITI DE LA CRAIESTI CU CARE ERAM O CUNOSTINTA , FIIND AMADOI CU ORIGINE DIN COMUNA POIENARI LANGA CRAIESTI. DUMNEZEU SAL ODIHNEASCA IN PACE PE NENEA TITI ENACHE CARE A FOST UN OM DE OMENIE ,SFATOS SI BUN LA INIMA !

  2. Dumnezeu sa – l ierte!
    Intradevar a fost un om deosebit.
    Desi manios de fire ii trecea repede si se apleca asupra nevoilor oamenilor. Mai rar in ziua de azi. Multi ajung primari si uita repede de cei cre l – au ales.
    Familia a fost una de exceptie. Articolul evidentiaza, in sinteza, corect despre aceasta.
    Actualele autoritati din comuna si zona s – au inspirat din intelepciunea si curajul fostului PRIMAR CONSTANTIN ENACHE. Sa – i pastram vie memoria si sa – i fie tarana usoara!