Fondatorul Best Show Event a spus Adio burlăciei!

Nuntă mare în familia fostului consilier local Mihai Strungariu, juniorul Edy punând punct burlăciei. „Vinovată” este Valentina, cea care l-a convins pe Edy – fondatorul Best Show Event – să spună DA în faţa ofiţerului Stării Civile şi a lui Dumnezeu.

Cununia religioasă a avut loc la Biserica Sfântul Ioan Domnesc iar apoi, după datina străbună, miri, naşi, socri şi invitaţii lor au petrecut de mama focului la Pensiunea Balad’or.

Socrii (Constantin Vasia, respectiv Maria-Petruţa şi Mihai Strungariu) şi naşii (Dana şi Silviu Spiridon) nu au avut nicio emoţie în ceea ce înseamnă „meniul” petrecerii, Edy având şi la nunta sa dublă calitate, şi de mire şi de organizator de spectacole. Astfel că nuntaşii mai să nu mai plece acasă de la aşa petrecere unde au dănţuit de zor pe muzica artiştilor invitaţi, dintre care au făcut parte, printre alţii, Minodora, Narcotic, Marry Ana Sax, Laura Lavric, Los Anonimos, Codrii Neamţului.

Nu a fost o despărţire simplă de „libertatea de flăcău” pentru cel care a înfiinţat Best Show Event (una din cele mai cunoscute firme de evenimente din Moldova), dovadă stând pozele de mai jos, de la Amsterdam, acolo unde a avut loc „petrecerea burlacilor”.

Cert e că nuntaşii care le-au fost al[turi celor doi tineri au promis că vor juca cu aceeaşi poftă şi când vor fi invitaţi la botez…

V.N. / sursa foto: facebook

 

One thought on “Fondatorul Best Show Event a spus Adio burlăciei!

  1. Pai, daca taticul a luat moca terenuri de sute de mii de euro de la Primarie, merge si petrecerea burlacilor la Amsterdam!