Foc într-o pădure din Gârcina, de la o țigară aruncată aiurea

Sâmbătă după amiază, un apel la 112 anunța izbucnirea unui incendiu de litieră în comuna Gîrcina, sat Almaș, informează biroul de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț. Așa cum aveau să constate anchetatorii, incendiul a fost provocat de o țigară aruncată la întâmplare, cel mai probabil, de un culegător de ciuperci. La intervenție au participat 15 subofiţeri din cadrul Detaşamentului de pompieri Piatra Neamț cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și un autocamion de intervenție cu rezervor de apă, ajutați de voluntari din cadrul SVSU Gîrcina și personal din cadrul Ocolului Silvic Gîrcina.
Două ore mai târziu, pompierii au lichidat incendiul, în urma căruia au ars litiera și resturi lemnoase în urma exploatării forestiere pe o suprafață de cca. 0,6 ha. Incendiul s-a produs  pe fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Gârcina, într-o zonă greu accesibilă, din cauza terenului în pantă și a lipsei unor drumuri de acces.
Direcția Silvică Neamț mulțumește personalului silvic, angajaților ISU Neamț, dar și voluntarilor care s-au mobilizat  cu promptitudine, spirit civic și curaj, pentru stingerea incendiului”, precizează ing. Ovidiu Gârbea, purtătorul de cuvânt al instituției, care atrage atenția asupra pericolului extrem de mare pe care îl prezintă focul deschis în apropierea pădurii, mai ales când este lăsat nesupravegheat, iar condițiile atmosferice ajută la propagarea foarte rapidă a incendiului.

Alex SÎRBU