Finala mare: Cozmanciuc – Arsene! Finala mică: Arcan – Leoreanu! Meci strâns în sondajul Vestea!

Dueluri crâncene în sondajul online de pe site-ul Vestea care-şi propune să determine piliticianul anului 2016, în Neamţ, pe baza opţiunilor cititorilor. Au fost exprimate, până acum, în cele 9 zile, peste 6600 de opţiuni, detaşându-se în fruntea clasamentului, ca într-o veritabilă finală mare chiar preşedinţii organizaţiilor nemţene ale celor două partide mari. Şi Mugur Cozmanciuc şi Ionel Arsene au peste 25 la sută din voturile exprimate, diferenţa fiind făcută de jumătate de procent, adică de nici 40 de voturi. Liberalul conduce deocamdată cu 1710 voturi, social-democratul capitalizând 1671 opţiuni.

În aceeaşi idee, finala mică se joacă între Emilia Arcan (677 voturi) şi Laurenţiu Leoreanu (675 voturi). Se observă că diferenţa dintre cei doi este acum de doar 2 voturi.
Între 300 şi 500 de voturi au adunat până acum Daniel Harpa, Ion Asaftei, Laurenţiu Dulamă şi Sebastian Burduja. Urmează Iulian Bulai – 127 voturi.

Topul de la coada clasamentului este împărţit de dan Andruşcă (41 voturi), Eugen Ţapu (60 voturi), Dragoş Chitic (63 voturi).
Mai sunt 4 zile în care cititorii Vestea pot participa la acest exerciţiu de testare a încrederii de care se bucură politicienii nemţeni.
La final vom reveni atât cu clasamentul dar şi cu câteva detalii din culise. De exemplu, ar fi vorba şi despre voturi date de anumite facţiuni din unele partide spre politicieni din alte partide sau despre demobilizarea evidentă a unor grupuri din organizaţiile locale (vezi coada clasamentului). Că ar fi vorba despre posibile sabotaje interne sau despre tentative de decredibilizare a acestui simplu exerciţiu online – rămâne la aprecierea fiecăruia. Sau poate că unii aşa-zişi specialişti care papă banii de pe la partide îşi justifică existenţa de părerişti incapabili prin sentinţe inteligente de genul „Sondajul din Vestea este măsluit”…
Sondajul se încheie la miezul nopţii de 14/15 ianuarie.

D.V.

3 thoughts on “Finala mare: Cozmanciuc – Arsene! Finala mică: Arcan – Leoreanu! Meci strâns în sondajul Vestea!

  1. Despre astfel de ,,meciuri,,sunt satul ca sa nu spun altfel.. Poate era normal sa citeasca nemtenii cateva randuri despre frumoasa slujba de sfintire, tinuta de parintele Capsa la Uzina de apa, sa fie bagati in seama si ,,lucratorii,, de la Apa Serv, (cum ii place sa-i alinte un consilier).
    Unii cititori poate gandesc ca ce spun eu , nu are legatura cu ,,meciul,, ; fiti siguri ca are !

  2. E clar ca au actionat postacii de partid, dar e de remarcat ca pe dl. Chitic nu l-au votat nici angajatii primariei!Pacat ca PNL nu a gasit alt candidat.Mai bine candida la primarie dl. Cozmanciuc!