FIERBERE în PNL Neamţ

pnl neamt

PNL Neamţ (fostul PNL) pare că dă în clocot la foc mic. “Deranjul” şedinţei din Biroul Municipal unde  au fost exprimate nemulţumiri la adresa activităţii şi implicării în activitatea politică locală a deputatului Radu Surugiu (preşedinte interimar Piatra Neamţ) a fost un subiect întors pe toate feţele, în ultimele două zile, de liberalii nemţeni (şi nu numai de ei).

Şi ca „fierberea” să continuie, din teritoriu vin alte şi alte informaţii ciudate sau contradictorii. De exemplu, ieri se vorbea de anumite semnături, pe listă, care se strâng pe la organizaţiile locale. Unii cică ar fi semnat dar nu au înţeles pentru ce, alţii ar fi înţeles ceva legat de susţinerea deputatului Mugur Cozmanciuc la funcţia de … preşedinte PNL.
Dar Cozmanciuc este preşedinte PNL Neamţ, ce-i drept interimar, iar o eventuală desemnare ca preşedinte plin nu s-ar face prin semnături pe liste ci printr-un vot la o conferinţă judeţeană de alegeri (sau cum s-ao fi numind la liberali forul respectiv). Deci? E clar că e ciudată acţiunea respectivă (dacă o fi reală) sau discuţia despre aşa ceva (dacă strângerea de semnături nu e reală).

Cert e că de la “revolta” de la municipiu, încet dar sigur discuţia despre activitate şi toate celelalte care ţin de viaţa întreagă a unui partid ajunge la judeţ.

Practic acum cartoful fierbinte riscă să ajungă în mâna preşedintelui interimar. Ce-i drept, Cozmanciuc pare să fie şi mai matur şi mai diplomat decât Surugiu. Oricum, are în faţă două variante clare: război “stranieri” (adică şefi liberali veniţi din alte judeţe) vs. localnici sau cartea discuţiilor şi a negocierilor.

Cartea misterioasă rămâne cea pe care o va juca senatorul Eugen Ţapu în aceste frecuşuri / dezbateri / contre interne.

Cert e că, de la demiterea lui Ursărescu e prima dată când, evident, PNL Neamţ cântă pe mai multe voci. Dar era previzibil pentru că aşa se întâmplă nu doar la Neamţ ci în orice judeţ când, pe o problemă de avarie, sunt aduşi şefi din alte judeţe. În general e doar o problemă de timp până când localnicii se revoltă împotriva “navetiştilor”, argumentul “dar ce, dintre noi, din judeţul nostru, nu sunt oameni capabili să ne conducă?” având şi logica şi sentimentalismul său.

Vrea, nu vrea, Eugen Ţapu e poziţionat (cel puţin în mentalul colectiv) de partea aripii loco. Cozmanciuc e “condamnat” ca, dincolo de afinităţile de suflet, ca lider (fie el şi interimar) să iese cât mai grabnic şi să lămurească, public, fricţiunile reale sau nu din PNL. Culmea e că posibila miză a unei oarecare liniştiri ar putea fi deputatul Radu Surugiu (sau “capul” său).

Până una alta, deşi au trecut două zile de când a apărut subiectul revoltei de la organizaţia municipală PNL Piatra Neamţ, Surugiu nu a dat niciun semn de viaţă, nu a venit cu nicio clarificare în spaţiul public. Chiar plecat în străinătate fiind, s-ar fi impus măcar un comunicat de presă prin care să spună opiniei publice în general dar în special liberalilor din Piatra Neamţ două vorbe, un punct de vedere ceva… Drept e că nu e uşor când afli că TOATĂ conducerea organizaţiei municipale zice că nu te implici pentru că, tot din informaţii neoficiale, toţi cei 20 şi ceva de participanţi au semnat / au votat împotriva ta.

Până una alta, asta face diferenţa între un lider de duzină şi unul puternic: reacţia în situaţiile critice, incomode.

Cert e că o astfel de “trezire la viaţă” nu are loc doar la PNL. Este foarte posibil ca în curând să asistăm la un măcel în toată regula într-o altă organizaţie judeţeană a unui partid puternic. Dăm două indicii: geci roşii de campanie şi… boala limbii albastre!

Daniel VINCA