FC Ceahlăul, în aceeaşi serie cu Rapid şi Oţelul!

ceahlaul 2

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a stabilit ca sezonul 2015-2016 să fie ultimul în care Liga a 2-a să se desfășoare în două serii, după care va fi organizată într-o singură serie.

Noul sezon al Ligii a 2-a va începe la 29 august și va avea câte 14 echipe în fiecare serie.

Componenţa celor două serii din Liga a II-a:

Seria I – Rapid Bucureşti, FC Oţelul, FC Ceahlăul, CS Baloteşti, ACS Berceni, Farul Constanţa, Gloria Buzău, ASC Bacău, Rapid CFR Suceava, FCM Dorohoi, FC Clinceni, Dacia Unirea Brăila, Bucovina Pojorâta, Dunărea Călăraşi;

Seria II – Gaz Metan Mediaş, FC Braşov, U Cluj, CS Mioveni, Metalul Reşiţa, Unirea Tărlungeni, Olimpia Satu Mare, CSM Râmnicu Vâlcea, FC Caransebeş, Şoimii Pâncota, FC Bihor Oradea, UTA Bătrâna Doamnă, FCM Baia Mare, Chindia Târgovişte.

La finalul noului sezon, numărul de cluburi din al doilea eșalon va fi redus de la 28 la 22, urmând ca locurile 13 și 14 să retrogradeze direct, iar câte o echipă din fiecare serie să fie retrogradată în urma play-off-ului.

Liga a II-a, ediția 2016-2017, va avea o serie cu 22 de echipe, iar din 2017-2018 numărul de cluburi va fi redus din nou, la 20 de echipe.