Emilia Arcan i-a pus la punct pe politicienii din Iaşi: “Judeţul Neamţ este România”

Senatorul nemţean Emilia Arcan a dat o replică fermă unor politicieni din Iaşi dar şi de la Bucureşti care au comentat negativ alegerea judeţului Neamţ drept gazdă a şedinţei comune a Cabinetelor Grindeanu şi Filip. Declaraţia politică “Cele două inimi gemene ale naţiunii române” prezentată în plenul Senatului de către Arcan a demontat, punct cu punct, mesajele otrăvite promovate în spaţiul public de către unii aoemni politici.
Deşi senator PSD, Emilia Arcan nu a avut nicio reţinere în a-l pune la colt şi pe primarul PSD din Iaşi, alături de alţi „cârcotaşi” din PNL.

Senatorul de Neamţ a punctat chiar de la începutul alocuţiunii că punctul de vedere prezentat nu reprezintă doar omul politic ci demersul este făcut şi “ca nemţean care a trăit bucuria de a avea în judeţul său elita actualelor guvernări din ţara noastră şi din Republica Moldova – 23 martie 2017 a fost ziua în care în judeţul Neamţ s-a scris istorie”.

Dându-i replica primarului de Iaşi, Emilia Arcan a făcut şi o prezentare de suflet a zonei Neamţului, ca argument că alegerea acestui ţinut pentru găzduirea evenimentului a fost una îndreptăţită: “Din păcate, nu pot să nu mă opresc la încercarea de umbrire a acestei şedinţe comune de către cei care speculează politicianit orice decizie a Guvernului Grindeanu şi a majorităţii parlamentare. Cel care a dat tonul a fost primarul Iaşului, care s-a simţit ignorat pe motivul că întrunirea a avut loc la Piatra Neamţ şi nu la Iaşi.
Menţionez că locul întâlnirii a fost stabilit de către cei doi premieri iar reproşurile – aşa cum spuneam, politicianiste şi neserioase – au fost direcţionate, unilateral, către Guvernul Grindeanu. I-aş răspunde edilului Iaşului că fieful oamenilor de cetăţenie moldovenească este orice localitate din România, iar Piatra Neamţ este şi acesta un loc care poate să găzduiască o şedinţă comună a echipelor executive din cele două state. Piatra Neamţ nu este un oraş oarecare, chiar dacă este mai mic decât altele din Regiunea Nord-Est. Este un oraş de istorie, iar Munţii Neamţului, frumuseţea şi potenţialul zonei, încărcătura spirituală din acest ţinut, toate la un loc formează judeţul cu care noi ne mândrim. Şi nu spun numai eu asta, ci toţi care trec prin zonă şi rămân cu imaginea unui loc de excepţie pe harta României”.

Nici politicienii liberali – de la Iaşi sau de la Bucureşti – nu au scăpat de tirul şi analiza parlamentarului nemţean: “Nu puteau să scape ocazia de a arunca asupra acestui eveniment opinii aberante unii lideri sau aspiranţi la fotolii de lideri liberali. În acest context, nu am înţeles stupoare unor candidaţi la preşedinţia PNL-ului. S-a reproşat a fi o greşeală politică alegerea locului şedinţei comune. Or nu există un loc predestinat pentru asemenea întrunire. Este chiar indicat să se aleagă de fiecare dată un alt loc. Tocmai încremenirea într-un loc ar fi o greşeală politică. Dar când oamenii nu au ce spune, nu ştiu ce să facă şi cum să facă, se cheamă că sunt diletanţi. Din păcate, şi acest eveniment ne-a arătat cât de populată este politica liberală de oportunişti şi diletanţi”.

Alegerea oraşului Piatra Neamţ drept gazdă a şedinţei comunei a fost transformată în subiect de mesaje politice şi de primarul Chirica şi de doi parlamentari ieşeni PNL (o senatoare şi un deputat). Ulterior, chiar şi conducerea PNL de la centru a găsit în această temă un pretext de atacuri politice.

D.V. – sursa video: SENATUL ROMANIEI

Comentariul dvs a ajuns in cutia postala a administratorului. Urmeaza sa fie supus moderarii...