DNA la Primăria Piatra Neamţ! Ghici plăţile către cine sunt anchetate?

O anchetă a DNA Bacău pune pe jar apropiaţii (inclusiv pe cei din funcţii de conducere) unui aşa-zis mogul media local. Solicitarea imperativă adresată Primăriei Piatra Neamţ de către DNA Bacău, pe 30 martie a.c., de a pune la dispoziţie istoricul afacerilor (contracte, plăţi, facturi, note) cu SC GHICI COMPUTERS SRL nu vizează doar instituţia respectivă ci şi societăţile Consiliului Local.

Nu este o noutate că firma respectivă operezează (şi) publicitatea unui site de ştiri şi că este controlată de Iosub Robert, cel care în numeroase rânduri nu s-a sfiit să scrie despre jurnaliştii din Neamţ – generalizând la modul absolut – că sunt ba „cerşetori” (aluzie la anunţurile publicitare publicate de alţii), ba “şantajişti”.

După cum se observă din adresa de mai sus, este vorba de un dosar cu număr de ordine dat în 2015. În acel an, directorul de la acea dată de la Apaserv, Ionuţ Dughir, confirma că ştie de derularea unei anchete tot a DNA cu privire la un contract de consultanţă pe care aceeaşi firmă privată îl avea cu compania de furnizare a apei (vezi AICI – DNA la Apaserv! Contractele de “piar” de 85.000 de lei luate la bani mărunţi. Ghici cine e specialistul?)

Acum, surse apropiate de anchetă vorbesc despre ipoteza extinderii cercetărilor, fiind foarte posibil să fie verificate şi afacerile sau contractele de finanţare de care au beneficiat şi alte firme controlate de „mogulul” respectiv (de exemplu Network Data Services) sau un anume ONG (Future). Şi această extindere nu ar viza doar contractele cu Primăria Piatra Neamţ ci şi cu alte instituţii (Consiliul Judeţean, primării de oraşe sau comune), firme ale administraţiilor locale sau judeţeană, instituţii din subordinea administraţiilor sau instituţii descentralizate.
În afară de contractele de finanţare ale ONG-ului sau de prestări servicii pe firmele din încrengătura respective (publicitate, hosting, consultanţă, mentenanţă – care urmează a fi evaluate pentru a se vedea dacă este vorba sau nu de supraevaluări ale unor servicii dar şi dacă procedurile de achiziţii au fost în regulă sau tip „cumetrie”) ar urma să fie verificate, de asemenea, condiţiile în care au fost obţinute sau folosite anumite spaţii care aparţin unor instituţii sau firme ale comunităţilor locale.

Pe lista procurorilor DNA Bacău se află, printre altele, următoarele spaţii:
-Centrală Termică dezafectată, în Precista, primită GRATUIT pe ONG-ul Future, cu obligaţia de a reabilita construcţia într-un an. Termenul a trecut de mult, dar au urmat contracte succesive de prelungire a folosirii gratuite.
-Spaţiu închiriat de la SC Troleibuzul SA (firmă cu CJ acţionar majoritar).
-Spaţiu închiriat într-un imobil din Piaţa 22 Decembrie, în Piatra Neamţ, de la SC Publiserv (firmă a CL Piatra Neamţ).
-Spaţiu în Târgu Neamţ, folosit ca subredacţie, aparţinând SC Civitas (firmă a CL Tîrgu Neamţ) pentru care ani de zile nu a existat contract, deci nu s-a plătit nicuiun leu chirie.

Cu siguranţă că adrese precum cea remisă de DNA Bacău către Primăria Piatra Neamţ au ajuns deja şi la alte instituţii din Neamţ, sau urmează să ajungă.

Prin vocea purtătorului de cuvânt, Primăria Piatra Neamţ a confirmat că a primit solicitarea DNA şi că i-a dat deja curs. “Acea solicitare a ajuns la Primăria Piatra Neamţ şi fireşte că instituţia s-a conformat şi toate documentele cerute au fost deja trimise. În rest nu avem ce comenta pe acest subiect, fiind vorba de o anchetă în curs a DNA”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Vom reveni.

Daniel VINCA

11 thoughts on “DNA la Primăria Piatra Neamţ! Ghici plăţile către cine sunt anchetate?

  1. Va dati seama ce judet de rahat suntem daca primarul municipiului resedinta de judet si seful Consiliului Judetean is tovarasi cu fripturistul acesta penibil?
    Are un site scris intr-o limba romana absolut jenanta si baga mainile pana la cot in banul public cu complicitatea acestor sefi de institutii.
    Sa citeasca cei de la DNA si cum a luat o sacosa de bani si de la CJ : http://atacul.ro/2017/03/31/ode-pe-bani-publici-pentru-stapanul-judetului-ghici-cine-papa-cei-mai-multi-bani-de-la-cj/

  2. hi hi hi !!! avem un Ghita si la Neamt !!! dar pentru ca asta e mai mic, vai mama lui, o sa se ascunda pe la Valeni sau pe la Speranta, la neamuri !!!!!

  3. Bai, ej nebun? Omul lui Arsene anchetat de DNA pentru mismasuri cu Primaria lui Chitic? Vin’ ai nostrii…

  4. IOSUBE. DOAMNE DOAMNE NU DOARME
    AI SA FACI REVELIONUL CARE VA VENI ALATURI DE PINALTI.
    AI FACUT MULT RAU UNOR OAMENI SI VEI FI PEDEPSIT ,MINCINOSULE ,PREFACUTULE.

  5. Acestui individ trebuie, in primul rand, sa i se interzica sa mai scrie ca ucide limba romana. Despre regulile jurnalismului nu incape vorba. Trebuie verifcate toate mizeriile, servere, hosting-uri, tot. Trebuie eliminat din viata publica acest rebut. Sa scrieti mereu despre mizeriile acestor indivizi care dau lectii de moralitate si deontologie. Poate or mai fi institutii in Romania care sa se autosesizeze si la alte nenorociri pe care le fac! Toate din bani pubblic!!!!!

  6. Nu cred nimic vizavi de anchetele DNA Bacau in Piatra Neamt.

    Pina acum ZERO BARAT.

    La cit s-a furat in orasul asta,caruia i-a fost distrus viitorul pentru generatii,mizilicurile de anchete ale DNA Bacau sunt facute doar de umplutura.

    Anchete de 2 bani.

    Dupa 10 ani de hotii colosale toti criminalii care au devalizat acest oras sunt liberi si isi cheltuie banii din furaciuni.

    Lipsa de rezultate ala DNA Bacau se explica doar daca sunt corupti sau prosti.

  7. Iosube, te ajung blestemele oamenilor pe care i-ai vandut. Primeai reclamatii de la oameni, le promiteai ca documentezi si scrii si apoi ii vindeai prin spate la unul si la altul. Mai tii minte cate reclamatii din astea ai vandut fostul tau sef de la PAL, lui Fiterau? Esti un vanzator ordinar!!!

  8. Speram ca DNA sa ancheteze si contractele bănoase cu restul primarilor din județ, vezi Roznov, Savinesti, Bicaz, etc pentru a face reclama unor jeguri

  9. Acest individ mare ziarist de ziar local , apropiat al Domnului Președinte al CJ. Nu este nimic decât un acoperitor și ,, latrator al actualului sistem!!!!. Săi fie rușine lui și celor din jurul lui ,un șantajist in folosul propriu!!! Șia bătut joc de oameni care au muncit și au făcut ceva pentru oameni la…… Comanda ! DNA trebuie să mai cerceteze și contractele cu Domnul Primar de Dragomirești (SC IZOPOINT) care din surse viitor Prefect de Neamț!!!!!!.Mare PSD_ist ,mare apropiat al Domnului Președinte și Gheorghe Ștefan!!!!!. Acest Iosub care acum scrie și protejează actuali manipulatori și escroci!!!

  10. Individul la care faceti referire, altminteri un analfabet cu pretentii de intelectual, este total imun la critici, de orice fel. Obrazul e… „adecvat”, din nastere probabil. Carenta de educatie… Lui pur si simplu nu-i pasa de ce se spune despre el! E invatat sa inghita orice si oricat, ca sa se mentina aproape de cei care hotarasc si care au bani. E ca o lipitoare. Care nu pleaca de pe sursa de sange, decat indepartata cu forta. Asa cu indivizi ca Iosub, Harabagiu si altii, etc.: poate sa le strige lumea-n fata orice, ei isi vad linistiti de ale lor! Istoria a demonstrat (e cazul lui Norocel) ca doar o pereche de catuse ii pot scoate din circuit. Dar, la cum isi face treaba DNA-ul la Bacau… Aia dorm prin birouri! Asa ca noi ne meritam soarta, votand ca o turma de vite, Chitici, Arseni, Barjoveni, Stefani si toata sleahta lor, pentru ca ei sunt cei care se inconjoara de indivizi de teapa lui Iosub. De-aia a zis ala ca somnul natiunii naste monstri!