Directorul Publiserv dă dreptate şoferilor şi presei: Vor fi INTERVENŢII DE URGENŢĂ la „Trecerea cocoşată” şi „Heleşteul lui Romel”

179685_1863263420933_4199021_nDirectorul firmei Publiserv declară că firma pe care o conduce va interveni urgent pentru a repara celebra „Trecere Cocoşată” (de pe strada Dărmăneşti, din faţa Şcolii 8) care, transformată într-un fel de dig a dus la apariţia băltoacei numită de „Heleşteul lui Romel”.
Adrian Niţă nu era director la Publiserv când firma a realizar lucrările de supraînălţare (mai întâi de 7 cm şi apoi de 11 cm, la solicitarea expresă a celor din Comisia Rutieră) dar a declarat pentru Vestea că a urmărit şi comentariile de pe net dar şi situaţia semnalată ieri de presă, cum că din cauza „digului” respectiv s-a format ditamai balta.

„Noi avem în firmă un compartiment Tehnic, format din specialişti. Am vorbit cu ei, o să mai avem o rundă de discuţii şi vom aplica exclusiv soluţiile tehnice propuse de aceştia. Nu mă pronunţ eu acum de ce iniţial propunerile şi soluţiile acestora au fost ignorate dar ştiu – şi semnalele de la cetăţeni sunt evidente în acest sens – că trebuie să intervenim de urgenţă. Din ce au spus deja aceşti specialişti şi dată fiind şi situaţia concretă de la faţa locului, este clar că trebuie făcut loc apei să curgă şi probabil vor fi făcute mici decupaje la capetele trecerii de pietoni, chiar lângă trotuare. În cazul acesta se impune şi aplicarea unor grătare de metal peste aceste decupaje. De asemenea, este evident că unghiul pantei este prea mare, drept pentru care specialiştii au opinat că trebuie lungită panta respectivă pentru ca astfel să micşorăm unghiurile de urcare şi coborâre”, a precizat directorul Niţă care a subliniat că deciziile finale urmează a fi stabilite exclusiv de specialişti.
Reamintim că actuala soluţie tehnică şi insistenţele pentru suprainălţarea suplimentară de la 7 la 11 cm au fost opera presiunilor făcute de membrii Comisiei Rutiere (care sunt numiţi prin dispoziţia Primarului).

D.V.

cop-nita-pubiserv

Comentariul dvs a ajuns in cutia postala a administratorului. Urmeaza sa fie supus moderarii...