Directorul Locativserv acuză: AMENINŢĂRI ŞI ŞANTAJ DINSPRE PRIMĂRIE ŞI CONSILIUL LOCAL!

Răfuielile politice depăşesc graniţa acestui domeniu şi lovesc în buna administraţie a oraşului – aceasta este acuzaţia pe care Jănel Iosub (director Locativserv) o aduce taberei PNL din Primăria şi Consiliul Local Piatra Neamţ. Mai mult, Jănel Iosub spune că s-a ajuns deja la ameninţări şi şantaj în ceea ce-l priveşte, dat fiind faptul că a fost unul dintre cei care şi-a permis să critice administraţia Dragoş Chitic.

Jonel Iosub aduce şi argumente: „Eu sunt membru PSD, nu e un secret şi, de asemenea, am fost dintre cei care şi în ultimii ani dar şi înainte mi-am permis să spun ce cred eu despre ceea ce se întmplă în oraşul acesta. Am vorbit despre fel de fel de hoţii şi matrapazlâcuri şi probabil asta nu-mi pot ierta unii. De asemenea, de când am venit la Locativserv am arătat că nu voi ascunde sub preş ce am găsit aici şi asta, iar, deranjează”.

Partidul din care face parte Jănel Iosub, PSD are cu aliaţii săi (PMP şi ALDE) o majoritate simplă dar pentru anumite proiecte care vizează Locativserv (este vorba de patrimoniu) este nevoie de 2/3 (adică şi de voturile liberalilor). Mai mult, plata banilor pe care Primăria îi datorează Locativserv pentru anumite servicii realizate stă – cum se spune – în pixul Primarului. Şi cum proiectele care interesează Locativserv cad ca spicele la voturile liberalilor pietreni şi datoriile Primăriei către această societate a Consiliului Local cresc de la lună la lună.

Şantaj politico-emoţional de la primar

Jănel Iosub susţine că aceste mesaje nu se rezumă doar la votul ostil sau la acte acţiuni administrative similare. Un prim exemplu dat de acesta vizează un mesaj transmis de către primarul Dragoş Chitic: „I-a spus consilierului local Victor Marghidan că atâta timp cât la Locativserv sunt eu director, nu va fi consens în Primărie şi Consiliul Local”. Mai direct spus, primarul Chitic ar fi şantajat pe cei din tabăra PSD-PMP-ALDE cu mesajul că liberalii ar vota anumite propuneri ale acestora doar dacă este îndepărtat Jănel Iosub din funcţia de director.

Ameninţat de liderul grupului PNL din CL Piatra Neamţ

Jănel Iosub susţine că nu îl mai miră nimic în ceea ce priveşte votul din CL Piatra Neamţ. Acesta invocă şi un episod în care a fost ameninţat direct de către liderul grupului PNL din CL Piatra Neamţ. „Eram la noul mall. Mai eram cu un amic care a fost martos la această fază: ne-am întâlnit din întâmplare cu respectivul consilier local care, pe faţă, fără nicio jenă, m-a ameninţat că niciun proiect de hotărâre care vizează Locativserv nu va fi votat pentru că  aşa vor ei, liberalii. Tot pe faţă a spus că asta se întâmplă pentru i-am deranjat cu afirmaţiile mele. Da, este vorba despre liderul grupului PNL din CL Piatra Neamţ, de domnul consilier Romel Bîrjoveanu”, a acuzat Jănel Iosub.

Iar istoria ultimelor luni confirmă din plin că firma Locativserv beneficiază de un anume tratament de când Jănel Iosub este director: firma respectivă a pierdut contractul de administrare a fântânelor arteziene din oraş (peste 1000 de euro pe lună încasaţi acum de un SRL), i-a fost retrasă administrarea Stadionului Municipal (activitate realizată acum direct de Primărie), propunerile vizând societatea sunt trântite la vot de către PNL (culmea-culmilor, chiar şi cea prin care se cerea oficializarea extinderii spaţiului în care funcţionează, deci s-ar fi plătit mai mulţi bani în bugetul Primăriei) iar facturile Locativserv sunt plătite tot mai greu de către Primărie. „Îmi spun salariaţii că pe vremea fostului director, cel agreat de domnul primar, nu era nicio întârziere la plată, cum se termina luna, cum erau plătiţi banii. Acum deja sunt întârzieri mari, am trecut de 2 miliarde lei vechi restanţe, suma e aproape de 3 miliarde şi cu ce facturăm acum ne ducem la 5 miliarde de lei vechi”, mai spune directorul Locativserv.

Daniel VINCA

 

 

2 thoughts on “Directorul Locativserv acuză: AMENINŢĂRI ŞI ŞANTAJ DINSPRE PRIMĂRIE ŞI CONSILIUL LOCAL!

Comentariul dvs a ajuns in cutia postala a administratorului. Urmeaza sa fie supus moderarii...