De la tele-Justiţie, la PR şi SHARE Justiţie! Plumbul zilei

Libertate de opinie e una dar folosirea acestui drept în încercarea de a pune presiune pe Justiţie, manipulând opinia publică este altceva – despre asta ca fi vorba în cele câteva rânduri de mai jos.

Mai concret, mă refer la aşa-zisele petiţii online care cer/impun soluţii judiciare din partea procurorilor sau instanţelor, pe cauze concrete, în favoarea unor inculpaţi nominalizaţi.
Nu ştiu când a început această modă sinistră şi debilă pe fond, eu reţin ca prim caz care a oripilat opinia publică pe cel cu violatorii de la Vaslui când nişte amici de aceeaşi teapă cu derbedeii respectivi au creat fie o petiţie online fie o pagină pe facebook (în fond e acelaşi lucru) în favoarea inculpaţilor. Ca mârşăvia să fie deplină, căutând argumente şi circumstanţe în favoarea mizerabililor de violatori, fanii lor aruncau cu lături în victimă. Pe principiul clasic şi idiot că violatorul nu are nicio vină că doar fata “a ridicat coada” şi alte motivaţii primitive. Adică ghiolbăneala nu pune preţ nici pe principiul “NU înseamnă NU” şi nici pe lege, aşa că pentru idioţi cu muşchi în loc de creier, “FREE pentru violatori” e perfect OK.
La scurt timp, o pagină similară de facebook a fost creată şi în Neamţ, pe un caz similar petrecut la Roznov. “Ruşine…” – era denumirea paginii, în locul spaţiului punctat fiind … numele fetei violate. Nesimţirea nu se oprea aici, unul din cei care se crede şi procuror, şi judecător, şi Dumnezeu cerând celorlalţi – după ce stabiliseră ei, ca “pretenaşi”, că fapta cercetată nu există – să meargă să facă tărăboi în faţa Poliţiei.

Lipsa raţiunii naşte monştri aşa că de curând, pe celebrul caz al profesoarei cercetată pentru relaţii sexuale cu un minor (propriul elev) a apărut o idioţenie similară, susţinută de două conturi feminine (cu suspiciuni evidente de fake) şi de un consilier local din Pîngăraţi. Iniţial, petiţia online cerea renunţarea la arestul preventiv, invocând faptul că respectiva nu ar fi un pericol public (deşi atunci când magistraţii iau această decizie, pericolul public e unul dintre motive, dar nu singurul). La recurs, arestul preventiv a fost schimbat cu cel la domiciliu, dar postacii respectivi cereau cu zel distribuirea în continuare a petiţiei şi noi semnături… “ca sprijin moral”. Totul era bine împachetat, ca într-o reală operaţiune de PR, ca pretext super-lacrimogen fiind folosiţi cei 3 copii ai inculpatei plus faptul că aceasta ar fi însărcinată (“În arest sunt două fiinţe. Ce vină are cel nenăscut încă?”).

Filosofia “mila şi iertarea” poate genera discuţii. Sau controverse. No problem, dar ce legătură raţională poate fi între aceste lăcrămaţii tip telenovele şi Justiţia dintr-un stat de drept? Orice inculpat – şi cei cercetaţi pentru crime, violori, tâlhării etc – au acasă fie nişte copii care trebuie crescuţi, fie o mamă înlăcrimată, fie un tată suferind etc. Ei, făptaşii, se gândesc la cei dragi care vor suferi (emoţional sau altfel) atunci când comit crimele? Profesoara respectivă se gândea la cei 3 copii ai ei când la vârsta de 42 de ani se iubea cu foc cu un copilandru de 17 ani? Dincolo de aspectul penal (care există evident şi va fi definit exact de instanţa de judecată), această femeie (profesoară şi preoteasă, cu alţi 3 copii minori acasă) a procedat etic ca om şi ca profesor? De ce trebuie să se gândească postacii, femeile cu iubiri neîmpărtăşite, persoane nevorbite sau alţi binevoitori la copiii uneia care nu s-a gândit ea însăşi la acest “detaliu”?
Da, solidaritatea umană e normală, înţelegerea pentru nişte fiinţe nevinovate (copiii) este absolut admirabilă dar asta nu trebuie să interfereze cu ancheta şi cu actul de Justiţie. Pe logica unei astfel de petiţii, toţi inculpaţii cu copii minori trebuie eliberaţi instant. Dar apoi tot respectivii, binevoitorii care dau ordine pe net Justiţiei, se vor plânge că strada a devenit paradisul infractorilor.
Poate sună cinic, dar în astfeld e cazuri, de copiii unei inculpate trebuie să aibă grijă ceilalţi membri ai familiei (în primul rând tatăl), instituţiile abilitate (Direcţia de Protecţie a Copilului, fie şi printr-o consiliere psihologică adecvată), apropiaţii, comunitatea.
Ori foarte interesant este că băgăreţul consilier de la Pîngăraţi scria cu nonşalanţă că nici nu o cunoaşte pe respectiva. Ceea ce ar fi trebuit să fie un argument de obiectivitate arăta, în fapt, că nici o anume subiectivitate rezonabilă nu ar fi la mijloc ci cu totul altceva. Oare ce?
Să ne înţelegem – este dreptul rudelor, prietenilor să sprijine pe cei dragi, chiar şi atunci când au o problemă judiciară. Să fie aproape de ei, să le angajeze avocaţi buni (cum are şi profesoara şi e foarte bine că e aşa – orice inculpat trebuie să beneficieze de dreptul real la apărare). Dar să faci miting – real sau în mediul virtual, că până la urmă asta e o petiţie sau o pagină pe facebook – ca să aperi tu, individ care nu cunoşti ce e în dosar (nici măcar un sfert din sfertul pe care îl mai află şi presa, pe surse) pentru ca un potenţial infractor să fie pus în libertate, e deja de noaptea minţii.
Pentru cei mai puţin familiarizaţi cu petiţiile online sau cu paginile facebook – ambele variante permit inserarea de comentarii şi invariabil se ajunge la aluzii sau injurii la adresa celor care contribuie la înfăptuirea actului de Justiţie cap-coadă (poliţişti, procurori, judecători). Invariabil se vor folosi comparaţii extreme (cu un infractor notoriu care, aparent, ar fi beneficiat de clemenţă), făcute într-un mod populist (nu contează că e vorba de speţe diferite, de detalii de procedură, de chichiţe avocăţeşti, principiul e simplu şi frontal “FREE pentru inculpatul nostru că e deştept, frumos, bun şi devreme acasă…”). Invariabil se vor găsi susţinători ai inculpaţilor care, pentru a echilibra situaţia (în capetele lor…) vor arunca cu mizerii spre victime, martori, presa care a relatat detalii despre caz. Logica lor primitivă se pliază perfect pe “cine nu-I cu noi e împotriva noastră” iar minţile lor ultraodihnite nu au ajuns încă la nivelul în care să priceapă că decredibilizarea “celorlalţi” nu anulează fapta penală de care este acuzat idolul lor. Că tot ziceam de cazul Vaslui şi pentru că nu e mare diferenţă între susţinători (indiferent de cazul concret), faptul că “victima era o curvă” (după inteligenta lor exprimare) nu legitimează violul!

Ca să concluzionăm, este evident că susţinerea unor inculpaţi de către rude sau amici nu se mai înscrie în doza de normalitate atunci când sprijinul respectiv iese din sfera acţiunii decente (oarecum private) şi devine un fel de târguială, văicăreală şi înjurătură publică. Este exact depăşirea liniei subţiri peste care se situează, din punct de vedere administrativ, moral şi chiar penal, ceea ce este definit ca presiune la adresa Justiţiei.
Practica începe să dovedească că, în unele cazuri, cei mai zeloşi postaci de acest gen (sau cei care orchestrează această tâmpă demonstraţie) au pe conştiinţă şi alte gesturi care pot duce spre încadrări gen complicitate, tăinuire, favorizarea infractorului, Mai pe şleau, fie sunt de aceeaşi teapă, fie au avut de câştigat în vreun fel, fie au de pierdut ceva…
Mai mult, mai nou, devine la fel de evident că în spatele (sau chiar la vedere, fără nicio jenă) unor astfel de demersuri de a obliga Justiţia să fie îngăduitoare cu infractorii (reali sau potenţiali) se află ba politicieni, ba oameni de afaceri interesaţi, ba – din păcate dar acesta e adevărul – chiar oameni care se dau specialişti în PR sau în presă. Mai pe şleau, am putea vorbi de o formă calificată a susţinerii infractorilor, de o manipulare care se doreşte profesionistă. Mizele pot fi diverse, de la avantaje materiale (consumate sau de perspectivă), la susţinerea unor “surse” (tot un fel de avantaj material) până la ideea de răzbunare infantilă (“montăm pe ăia să-l înjure pe ală care ne enervează”).

Mai mult ca sigur că, în curând, instituţiile statului se vor autosesiza cu privire la acest mod parşiv şi ilegal de folosire a platformelor online. Şi în mediul virtual ca şi în viaţa reală, libertatea ta se opreşte acolo unde tamponezi libertăţile altora sau unde intri cu bocancii pline de mizerii peste activitatea instituţiilor statului. Netul şi facebook-ul au fost definite deja de instanţe ca spaţii publice, sunt deja procese (sau amenzi) care sancţionează transformea uzului în abuz (în ce proveşte libertatea de exprimare prost înţeleasă) aşa că nu va mira pe nimeni când vor apărea dosare penale pe alte fapte (mai grave) care să fie susţinute cu materialul clientului de pe net.

În nicio ţară democratică, atacul la Justiţie nu este tolerat la nesfârşit. Iar astfel de petiţii sau de pagini precum cele invocate mai sus transmit, în fond, un mesaj profund dăunător pentru ordinea de drept: infractorii pe care îi iubim noi, postacii, nu trebuie deranjaţi. Şi cum toţi infractorii îşi au proprii fani, pe această logică cu fracturi multiple, concluzia e una singură: de ce naiba ne-ar mai trebui Justiţie? FREE pentru infractori!

Daniel VINCA