De ce nu ai voie să mănânci nuci de Ziua Crucii?

Dacă tradiția religioasă interzice de sărbătoarea Sfintei Cruci consumul de carne și pește, obiceiurile populare impun și alte interdicții alimentareȘ nuci, usturoi, prune. Dazr cel mai mare păcat este, după cum spun bătrînii satului, ca în această Zi Sfântă, să spargi și să mănânci nuci.
De ce? Pentru că și miezul de nucă este în formă de cruce, dar același desen sacru este întâlnit și pe coaja de nucă, la bază, unde este limita dintre cele două jumătăți. A sparge nuca, mai ales cu piciorul, este văzută de apărătorii tradițiilor creștine drept o impietate la adresa simbolului ortodoxiei, a crucii pe acre a fost răstignit Isus Hristos.
Înălțarea Sfintei Cruci sau Ziua Crucii, așa cum este denumită în popor, este zi de mare sărbătoare ortodoxă. Deși este praznic Împărătesc, mâine, toți creștinii ortodocși vor ține post aspru, care să aducă aminte de Patimile și de Moartea Mântuitorului Isus Hristos.Pe 14 septembrie, la biserică se sfinţesc busuiocul, menta, măghiranul şi cimbrul, considerate plante magice. Ziua Crucii  este considerată data ce vestește sfârșitul verii și începutul toamnei. Conform tradiției populare, de ziua Crucii se închide pământul, care ia cu sine insectele, reptilele și plantele ce au fost lăsate la lumină în primavară.
Monedele sfintite in aceasta zi, pastrate in portofel, alaturi de o cruciulita aduc belsug si spor in munca.
De asemenea, se spune că nu este bine să se mănânce usturoi, nuci, prune și pește. Este recomandat să se țină post negru, aspru, pentru vindecarea sufletului și a trupului.
Nu este voie, în ziua Înălțării Sfintei Cruci, să se lucreze, pentru a nu atrage primejdiile.
În judeţul Neamţ, îmbracă straie de sărbătoare mai multe lăcașuri, printer care, Schitul Poiana lui Ioan al Mănăstirii Sihăstria, parohia Dumbrava Roşie II şi parohia Bistra din Protopopiatul Piatra Neamţ.

Elena CRISTEA