Bistriţa, pericolul blocurilor de gheaţă! FOTO

Zeci şi zeci de tone de gheţari sunt comasate pe Râul Bistriţa, la coada lacului de acumulare dar şi în amonte (Fărcaşa, Borca). Ieri, la prânz, conform informaţiilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, fenomenul era următorul:

„In ceea ce priveste fenomenul de zapor, pe râul Bistrița, situaţia se prezintă astfel:
Coada lacului Izvorul Muntelui se află la cca 5 km de viaduct Poiana Largului şi este îngheţată;
aval 5 km de la viaduct Poiana Largului până aval 800m pod Săvinesti, aglomerări de gheţuri cu grosimi cuprinse între 0,2 și 4,5 m;
din aval 800 m pod Savinesti în amonte râul prezintă gheaţă la maluri”.

Iar acolo unde nu s-au format gheţari deasupra albiei, apa curge cu formaţiuni de gheaţă (aşa-numitul zai). Fotografiile din acest articol au fost realizate la Borca şi Farcaşa, ieri, de o echipă Vestea:

Pericolul situaţiei de mai sus nu este unul care să ameninţe acum, când temperaturile sunt scăzute. Riscurile apar când temperaturile cresc şi, dat fiind faptul că pe Bistriţa se manifestă un fenomen ciudat (topirea gheţurilor dinspre amonte spre aval), atunci se poate întâmpla ca dinspre Suceava spre Neamţ să vină valuri cu gheţari care să o ia pe unde apucă. Iar când viitura blochează vreun podeţ, apele şi gheţurile o iau pe unde apucă.

Astfel de fenomene s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi importante pagube materiale, în anii anteriori.

D.V.