Bilanţul Sărbătorilor de Iarnă în infracţiuni şi contravenţii

Peste 600 de infracțiuni și peste 8000 de sancțiuni contravenționale au fost constatate în perioada 26.11.2015-18.01.2016 în care s-a acționat conform Planului național de măsuri ,,Sărbători de Iarnă în Siguranță”, informează IPJ Neamţ.
Astfel, în perioada de referință, poliţiştii nemțeni au constatat 635 de infracţiuni, dintre care 423 de natură judiciară, 101 la regimul circulaţiei rutiere, 31 la regimul silvic, 11 la Legea 241/2005, 9 conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, 3 la Legea 407/2006 (regim. vânătoare) şi 57 alte genuri.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 8271 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 1324 pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 78 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 9 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, 65 la Legea nr. 171/2010 privind Codul Silvic, 28 la Legea 295/2004 privind regimul armelor și muniției şi 5 la Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
De asemenea, din totalul sancțiunilor circa 6300 au fost aplicate pentru neregulile constatate în trafic de poliţişti, 1833 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 84 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune, 10 pentru lipsa anvelopelor de iarnă și 1 administrator de drumuri a fost sancționat.
Totodată, au fost reținute 275 de permise de conducere, dintre care 86 pentru viteză și 109 pentru consum de alcool, fiind retrase și 88 de certificate de înmatriculare.
„Reamintim că, din dispoziția șefului Poliției Române, chestor de poliție Bogdan Despescu, zilnic, polițiștii acționează la nivel național pentru a nu avea persoane înzăpezite, blocate în trafic și expuse unor situații de risc, precum și pentru informarea populației, a conducătorilor auto, în ceea ce privește circulația rutieră pe drumurile publice”, menţionează Biroul de Presă al Poliţiei Neamţ.