Avertizările jandarmilor pentru suporterii de la Finalele Cupei României la Volei

COMUNICAT DE PRESA – Jandarmii vor fi prezenţi la Finalele Cupei României la volei

Duminică, 30 aprilie a.c., efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău împreună cu jandarmii nemțeni vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor prezenţi în Sala Polivalentă a municipiului Piatra Neamţ, acolo unde vor avea loc Finalele Cupei României la volei feminin şi masculin.

Programul competiţional stabilit este următorul:

  • volei feminin: C.S. Volei Alba Blaj – C.S. Ştiinţa Bacău, începând cu ora 14:00;
  • volei masculin: C.S. Arcada Galaţi – A.C.S. Volei Municipal Zalău, începând cu 18:00. 

Intrarea în arena sportivă, accesul publicului, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în arenă se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.

RECOMANDĂRI PENTRU SUPORTERI:

Jandarmeria recomandă participanţilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Este interzis accesul în arena sportivă cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale ori alte asemenea obiecte.

Participanţii la această manifestare sportivă trebuie să respecte măsurile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pe traseele către locul de desfăşurare a competiției, în apropierea şi în incinta arenei sportive. 

Compartiment informare şi relaţii publice – IJJ Neamt

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *