Au trecut alegerile şi totuşi e trist în România / plumbul zilei

AU TRECUT ALEGERILE ȘI …
… Avem câștigători cu 50% din voturi, dar nu văd pe nimeni să se bucure. Unde este acea jumătate de Românie?
…Avem sărăcie, lipsă de infrastructură, sistem medical și educațional în colaps, dar tot ce ne interesează este dacă putem face cumva (eludând o lege, dar ce mai contează) să ajungă prim ministru o persoană condamnată penal.
…Avem alegeri libere, dar 12 milioane de români nu se prezintă la vot, iar restul au de ales între un PNL penibil și incapabil să emane un lider și un PSD cu un foarte bun lider politic, dar aflat în termenul de încercare aferent unei condamnări penale cu suspendare.
…Avem reforme de făcut, dar la programele electorale răsplătite prin vot se renunță înainte de investitură, arătând cât de serios au fost concepute.
… Avem nevoie de inițiative și de un suflu nou, dar orice ales (local sau național) este o simplă marionetă, o unealtă a liderului de partid, la prima atitudine personală fiind pasibil de excludere din partid și automat și din funcția deținută.
…Avem de ridicat o țară, dar alegem să facem asta cu o clasă politică rezultată dintr-un sistem de valori conform căruia o sexy-nepoată care a luat nota 5 la limba română la BAC devine parlamentar la 24 de ani, iar un „modest” neurochirurg de talie mondială, la 83 de ani.
… ȘI TOTUȘI E TRIST ÎN ROMÂNIA.

Florin Fecic

preluare postare facebook