Alarmă falsă de incendiu la Piaţa Nouă! Infiltraţiile au activat alarma anti-incendiu!

Ca la Piatra Neamţ, la nimenea: în urmă cu puţin timp s-a autoactivat alarma anti-incendiu de la Piaţa Centrală (reconstruită şi încă nefolosită). ISU Neamţ a trimis la faţa locului două autospeciale iar după ce specialiştii au pătruns înăuntru s-a constatat că nu e vorba de niciun incendiu.

„Probabil că apa din infiltraţii a activat sistemul. Nu s-au declanşat sistemele anti-incendiu ci doar alarma”, a precizat colonelul Ioan Niţică, şeful ISU Neamţ.

Din ce spun martorii care au urmărit intrarea pompierilor în clădire, în hală sunt zone în care bălteşte apa. Asta înseamnă că există infiltraţii serioase, că acoperişul nu este ermetic, nu se reuşeşte preluarea precipitaţiilor şi deversarea apei spre zonele cu canalizare pluvială.

Noua Piaţă a fost reconstruită cu finanţare de la CNI (Compania Naţională de Investiţii). Deja comisia de recepţie a semnat procesul verbal ba, mai mult, este un contract de predare primire semnat atât de cei de la CNI cât şi de reprezentanţii Primăriei Piatra neamţ care urmează a fi avizat de Ministerul Dezvoltării. Dar – foarte important – reprezentanţii Primăriei Piatra Neamţ au semnat deja că lucrarea este în regulă şi că poate fi preluată.

D.V.

2 thoughts on “Alarmă falsă de incendiu la Piaţa Nouă! Infiltraţiile au activat alarma anti-incendiu!

  1. E corect ce ati scris. Insa, cum e sa fii consilier local la partidul care si-a asumat meritul reconstructiei pietei (cu un constructor apropiat de acelasi partid) si sa distribui in online articolul unui asa-zis jurnalist referitor la lucrarile de mantuiala facute la piata? Astia sunt precum postacii, nu gandesc inainte de a da share sau like? PSD e complet strain de administrarea pietei pe timpul doamnei Simionica sau de reconstructia cu bani de la Ministerul Dezvoltarii? Astia nu citesc declaratiile sefului de partid care se lauda cu reconstructia pietei? Doamne, cat de penibili pot fi!!!!!!

    Admin: f grea intrebarea dvs (prima din seria de mai sus) ca toti si-au asumat meritul reconstructiei…

  2. Daca piata asta s-o deschide-ntr-o zi, mergem fara frica la targuit, sau ne ducem echipati cu casca de protectie, cu stingator, lanterna… samd? Macar sa stim sa nu murim ca prostii.

Comments are closed.