Africa de Nord în Dărmăneștiul de Est / Dacă e luni, e Cătălin Chiţei…

cop chiteiPiatra Neamț a fost timp de mai multe zile un teren arid. Lipsit aproape în totalitate de apă, a devenit un soi de tărîm Nord African tomnatic, ajutat numai de ploile care au apărut și ele cu întîrzîiere. Clar că disconfortul de a nu avea apă timp de cîteva zile este dezagreabil. Obligatoriu lacunele tehnice ale unei companii monopoliste în ale cărei atribuții intră și repararea unei țevi despre care știm sigur că la un moment dat va ceda, enervează orice client ținut captiv. Punem peste toate acestea și prețul care este unul dintre cele mai mari din țară și ajungem la ingredientele unei revolte populare. Care s-a și întîmplat pe rețelele sociale!

Ce au învățat utilizatorii despre companie în perioada aceste crize? În primul rînd că este impotentă atunci cînd trebuie să fie potentă. Și invers! În mod normal, ApaServ lovește cu putere în rău platnici cauzînd întotdeauna victime colaterale. Metoda presiunii vecinilor și a oprobiului public, folosită încă de la grădiniță în perioadele de educație pre și postdecembristă, este utilizată cu succes pentru a forța rău platnicii să ajungă cu datoriile la zi. Un vecin nu vrea/nu poate să plătească? Nu e nicio problemă. Oprim apa la tot blocul/cartierul/strada și la presiunea celorlalți, va trebui să plătească. Și cam atîția mușchi poate încorda ApaServ.

La ora la care scriu acest text încă nu se știe dacă orașul va ramâne sau nu alimentat cu apă prea mult timp. Lipitura nu este din cel mai bun scotch. Însă liderii cetății au ajuns la concluzia nefericită a unei smardoieli politice. Care ar fi benefică pentru oraș, dacă nu s-ar referi numai la funcții. PNL cere demisii, PSD cere demisii, toată lumea cere demisii. Ce rezolvă ele? Păi cam… nimic. Adevăratele rezolvări ale acestor crize sînt în AGA și Consiliul Director unde managementul trebuie să pregătească situațiile de criză, bugetele intervențiilor și responsabilii. Faptul că o țeavă a unui sistem de alimentare cu apă poate să se spargă nu este chiar atît de dificil de anticipat. Dacă cineva s-ar ocupa efectiv de management, ar ști ce are de făcut. Doar că management nu prea există și oricum el nu se ocupă de management.

Lecția apei din martie 2016 ne arată că nu este hazardat să ne așteptăm la ce e mai rău. Adică o lipsă de apă ca în Africa Sahariană. Mai ales că vine și vara. Momentan sîntem la nord și ne bucurăm că au început ploile. Și picură și la noi la robinet.

Cătălin Chiței